Newsletter Panorama

Panorama cu ALP: Cu ce ne apărăm de Rusia

Computer Hope Guy
Pățanie din timpul unui exercițiu militar la baza româno-americană Mihail Kogălniceanu. Foto: George Călin/Inquam.

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. O dată pe săptămână, vă povestesc despre un subiect care mi s-a părut demn de atenția voastră sau care doar mă enervează atât de mult, că îmi vine să afle și alții. Sugestiile și dorințele voastre le aștept aici.

Vorbim azi despre cum se chinuie Europa să-și repună pe picioare capacitățile de a produce armament, singurul argument care-l mai poate impresiona pe Putin zilele acestea, și despre care sunt prioritățile pe holurile NATO, în fața Rusiei cu butonul setat pe modul „război”. Apoi, râdem și nu prea la populismul deșănțat al AUR, care își reclamă adversarii politici la Consiliul Concurenței, că au pus „monopol pe țară”.

Cu ce ne apărăm de Rusia

Aspect de la Uzina Mecanică București, din 2016. Foto: Octav Ganea/Inquam.

Uniunea Europeană încearcă de ani de zile să își pună pe picioare propria apărare armată comună, însă nu a reușit nici până acum să depășească stadiul vorbelor frumoase, așternute în strategii pe hârtie.

Războiul total declanșat de Rusia asupra Ucrainei a venit ca un duș rece: ca să te poți apăra și mai ales pentru a-ți ține în gardă un inamic care tocmai a trecut de la gradul de potențial la cel de amenințare directă, ai nevoie de lucruri concrete. Unul dintre ele e armamentul.

De unde să-l iei, însă, când toate economiile europene au intrat pe modul „pace”, acum 30 de ani, după ce s-a pus cruce Războiului Rece? De unde să-l scoți, când ani de zile ai stat confortabil sub umbrela NATO, pe care SUA și uriașa sa capacitate militară ți-au ținut-o deasupra capului? Când ai privit în tot acest timp amenințarea Rusiei ca pe ceva mai degrabă ipotetic și îndepărtat, amorțit în manualele prăfuite de istorie, decât ca pe un animal viu, care a început să muște în Georgia și în Crimeea, până să invadeze turbat Ucraina, cu tot ce a putut?

„A fost nevoie de o invazie sângeroasă rusească, pentru ca Uniunea Europeană să înceapă să se gândească serios la apărare”, începe un material din Politico, despre noul plan al UE de a-și revigora industria de armament, care titrează astfel situația: „mai multe idei decât cash”.

Pe scurt, UE propune ca până în 2030 statele membre să își achiziționeze cel puțin 40% din armamente la comun cu alte state UE, să aducă comerțul intra-comunitar cu armament la minimum 35% din piața europeană de apărare și să-și cheltuiască măcar 50% din bugetul de achiziții militare pe marfă din interiorul UE. Pentru acest program industrial strategic, UE pune la bătaie un fond de 1,5 miliarde de euro, în perioada 2025-2027. Sau, cum ar spune unii oameni răi, mărunțiș.

Agitația europeană pe acest subiect a început încă de anul trecut, când UE a demarat un efort comun de a aduna 1 milion de obuze de artilerie pentru Ucraina, produse în Europa, până în martie 2024. Deși inițial totul părea sortit eșecului, comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, a susținut că obiectivul a fost atins: Europa și-a dezvoltat capacitatea de a produce această cantitate de muniție de război. Doar că ea nu va ajunge toată în Ucraina, la termenul de luna aceasta.

În tot acest timp, dacă ceva evident avea nevoie să devină și mai evident, ne-am reamintit că industria de apărare nu funcționează ca un automat de cafea: bagi banii în ea și îți scuipă niște armament în secunda doi.

Lanțuri întregi de producție, goluri de personal ultra-calificat și investiții în modernizare sau capacități au fost lăsate de izbeliște. Pe holurile NATO, a ajuns o lozincă-clișeu vorba că Europa s-a obișnuit să trăiască în ultimii 30 de ani „încasând dividendele păcii”, iar acum se trezește mult prea lent și tardiv din amorțire.

În acest context, România nu poate decât să viseze la ce ar fi putut câștiga nu doar pentru sine, ca postură de apărare, dar și pentru poziționarea sa externă pe flancul estic, în coasta Ucrainei, dacă industria sa de apărare nu ar fi fost în semi-ruine, învăluită încă în praful prăbușirii comunismului.

Anul trecut, comisarul Breton a trecut și pe la noi, să vadă ce poate aduna în materie de muniție pentru Ucraina, dar nu știm nici în ziua de azi dacă s-a ales ceva concret pentru fabricile românești care încă mai produc obuze și muniție de artilerie.

Într-un raport neașteptat de sincer asupra propriilor capacități de producție, compania națională Romarm arăta în 2022 că „nu există produse noi pe care să le ofertăm” și că fabricile românești de armament au o „producție limitată de capabilitatea tehnologică și uneori managerială”. Cu războiul lângă noi, industria noastră militară fie nu mai poate produce muniție de artilerie, fie o produce în termene extrem de lungi și la „prețuri cu peste 30% mai mari decât competiția”.

„Chiar dacă investim niște bani astăzi, intrăm în producție peste ceva timp, care poate să dureze ani”, îmi explica fostul președinte al consiliului de administrație al Romarm, Costel Enache.

Între timp, și la NATO bântuie o preocupare majoră din același spectru, către care se concentrează toate eforturile: cât de repede și de puternic se pot mobiliza forțele aliate, în cazul unui atac al Rusiei asupra unui stat aliat? Protecția umbrelei NATO nu trebuie să existe doar pe hârtie, ci și pe teren, iar mobilitatea forțelor și echipamentelor militare pe teritoriul alianței este vitală. Răspunsurile nu sunt încă pe deplin satisfăcătoare, însă viteza cu care se mișcă lucrurile e mult accelerată față de anii trecuți.

În prezent, grija de a nu lăsa Rusia să găsească o verigă slabă pe flancul estic, în care să creadă că poate lovi fără prea mari consecințe, e mai ridicată acum la NATO decât coșmarul că dacă Donald Trump ajunge iar președintele Americii, va scoate SUA din NATO.

Poate și pentru că decidenții au început să se trezească la realitatea că dacă al doilea scenariu de coșmar – fără SUA, apărarea NATO e practic în ofsaid – nu e chiar așa plauzibil pe cât vrea Trump să pară, în tiradele sale de campanie, primul scenariu ne mușcă de picior deja de ani de zile.

Rusia a acționat gradual în agresivitatea ei militară asupra fostului spațiu de influență pe care îl pierdea în fața Occidentului, ca un ceas parcă fixat la intervalul de 6-8 ani (Georgia 2008, Crimeea 2014, Ucraina toată în 2022).

Cu o economie care funcționează deja pe „modul război”, cu tot sistemul de apărare mobilizat și funcțional (dincolo de toate sincopele pe care le vedem periodic pe front), probabilitatea unei noi agresiuni – chiar asupra unui aliat NATO cum ar fi micuțele state baltice – nu are cum să nu fie luată rațional în calcul, mai ales dacă „victimele” dau semne de slăbiciune.

Iar cea mai bună postură de apărare în fața unui bully ca Putin e forța credibilă, nu doar cea de pe hârtie.

Recomandările lui ALP

Coșmarul mamelor care revin la job după concediul maternal

mame copii concediu

Mutate pe posturi sub calificarea lor, puse să muncească în condiții abuzive, discriminate sau hărțuite de-a dreptul – sunt situații cu care multe mame se confruntă la job, când revin din concediul de creștere a copilului. E un joc de „nu te putem da noi afară, că nu e legal, dar o să-ți dorești să pleci tu singură”. Andrei Militaru a adunat cifre și mărturii care descriu o realitate dură: multe mame sunt puse să muncească ca și cum n-ar avea copii, în timp ce ar trebui să-și îngrijească copiii ca și când n-ar avea job.

Cum ne-au cucerit emojiurile comunicarea online

emoji online

Emojiurile au ajuns ca niște semne de punctuație încărcate cu emoții și semnificații, în comunicarea online. Cum au intrat ele în viața noastră? Cine le creează, cine le organizează, cine decide că avem nevoie de un emoji ca acesta 💩? Andreea Bădoiu a stat de vorbă cu unii din cei mai importanți creatori de emoji, oameni care le-au desenat pentru Google, Facebook sau Apple, dar și cu cei care ne fac viața respirabilă printre ele – un veritabil „minister” al emojiurilor.

De ce nu face Rusia colaps sub sancțiuni

putin rusia sanctiuni

Ai zice că sancțiunile economice cu care Occidentul tot potcovește Rusia, de doi ani încoace, par să fie lipsite de vreun mare efect. Economia Rusiei nu s-a prăbușit, ea funcționează pe „modul război”, iar Putin găsește mereu portițe de a fenta regulile și a obține bani. Cum reușește și de ce cifrele optimiste ale economiei rusești nu sunt totuși sustenabile pe termen lung, chiar dacă ar fi reale, a deslușit aici Ciprian Ioana.

Cum arată viitorul energiei din România

energie viitor

Decidenții politici din România ar trebui să își scoată din cap fixația „independenței energetice”, moștenită probabil de pe vremea lui Ceaușescu, dar care ignoră total realitățile comerciale ale tradingului de gaze și petrol. Și să se trezească din visul obsesiv, dar lipsit de sens, de a deveni lider regional de securitate energetică. Și atunci ar putea să vadă în ce trebuie să investim cu adevărat, pentru o energie curată și sustenabilă în vremurile moderne. Le explică expertul Dragoș Tâlvescu, într-un interviu Open Minds, pus la cale de Cristina Dobreanu și Claudia Spridon.

Cum au ajuns ultraprocesatele să ne domine viața

ultraprocesate alimente

Vlad Dumitrescu se întreabă de ce nu ne mai hrănim sănătos, cu toate ispitele alimentare, încărcate de aditivi și tot felul de minuni care te fac nu doar să le halești mai cu poftă, dar și să dezvolți dependențe. E vorba de alimentele ultraprocesate, care pe lângă ingredientele alimentare, conțin și lucruri de care n-ai auzit sau pe care nu le are nimeni prin bucătărie. Gume, acizi, emulsifianți. Până ne vedem noi luni la redacție, la un cașcaval pane cu cartofi prăjiți, voi citiți de ce să vă feriți când mâncați.

Infograficul Panorama

De la gătit și curățenie, până la sarcini în afara gospodăriei sau îngrijirea copiilor și a bătrânilor din familie, femeile gestionează un volum disproporționat de muncă neremunerată în întreaga lume. E 8 martie și măcar acum, dacă nu când ne scandalizează Erika Isac cu vreo melodie trap-feministă, să ne aducem aminte că diferențele dintre bărbați și femei sunt imense, când vine vorba despre această muncă neplătită, dar care unora le ocupă cea mai mare parte din viață. Edit Gyenge a făcut acest infografic pe care vă invit să-l accesați.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: AUR

George Simion face ce știe cel mai bine: scandal live pe Facebook. Foto: Denis Grosu/Inquam.

Partidul condus de George Simion a sărit de la etapa de simț al umorului bine dezvoltat – am râs când un deputat AUR l-a dat dispărut la Poliție pe președintele Klaus Iohannis, care nu mai apăruse în public de mai bine de o lună – la cea de lipsă a simțului ridicolului. Ceea ce, pentru mulți, e secretul succesului în viață.

AUR s-a gândit să reclame la Consiliul Concurenței „monopolul” făcut de PSD și PNL, care participă împreună la alegeri și le-au mai și comasat și devansat, ca să-și asigure avantajul la urne. Problema principală ar fi, evident, că autoritatea respectivă nu are nicio treabă cu situația reclamată.

Un avocat cu toate țiglele pe casă putea să le explice aur-iștilor că, deși metafora cu „monopolul pe țară” e bună, ea nu ține în chestiuni juridice. Consiliul Concurenței nu se ocupă cu concurența între partide politice, care sunt libere să se asocieze cum vor și cu cine vor, singura autoritate sancționatoare fiind cetățenii, la vot.

Nu poți însă să nu observi încă o dată cât de pervers e populismul deșănțat în politică. Se ia un subiect legitim – da, cumetria PSD-PNL este jenantă, deloc în spiritul democrației, iar jocul cu termenele alegerilor e o alba-neagra lipsită de rușine. Apoi se dă cu el de gard, se găsesc vinovați închipuiți în cu totul alte părți sau se aplică în mix neadevăruri sfruntate.

E ceva la care AUR se pricepe de minune, iar propaganda lor anti-europeană și anti-occidentală a dovedit-o cu vârf și îndesat. S-a suprapus deseori, intenționat sau nu, cu liniile de propagandă de la Moscova, mereu însă pe subiecte legitime ale furiei, nedumeririlor și nemulțumirilor din societate, neadresate cum trebuie de alte partide. Așa cum scrie la orice manual de manipulare și propagandă, frântura de adevăr face sosul magic.

Cifra săptămânii

0
miliarde de euro alocă UE României pentru proiecte de energie eoliană și solară

Tell me more: Adina Vălean

„Noi nu avem autostrada Comarnic-Brașov nu din cauza Uniunii Europene, ci din cauza României. Asta apropo de faptul că unii zic – ce face Uniunea pentru noi. Nu o să vină Uniunea Europeană să ne facă nouă Comarnic-Brașov. Acesta este unul din proiectele care n-a fost aproape niciodată inclus pe lista proiectelor cu finanțare europeană. Tot timpul, România a dorit sub diverse forme să realizeze singură acest proiect.

Iată, ăsta este un exemplu pentru ceea ce înseamnă ca de 30 de ani tu să te gândești ce ai de făcut acolo și să nu faci nimic. Deci, nu e vina nimănui, decât a României și a conducerii regionale și naționale că nu venim cu un proiect sustenabil. Acum, sunt din Ploiești și știu ce înseamnă, sunt perfect afectată de lipsa acestei verigi” – Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi, într-un interviu Hotnews.


Până aici am avut să vă spun. Mai trec eu și săptămâna viitoare, vineri dimineață, dacă vă găsesc pe-acasă.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Andrei Luca Popescu

Redactor-șef adjunct Panorama.ro

Unul dintre jurnaliștii seniori cu care a fost lansat proiectul Panorama.ro, Andrei Luca Popescu s-a apucat de presă crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. După aproape 20 de ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul, Europa Liberă sau Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă.

Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film. De-a lungul carierei, a primit pentru materialele sale distincția de „Tânărul jurnalist al anului” (Freedom House) și mai multe premii în cadrul Galelor Superscrieri.


Urmărește firul poveștii
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
3 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    2
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x